Misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de negociatorul-şef pentru România Erik de Vrijer, va veni la Bucureşti pe 15 ianuarie, pentru cea de-a şaptea şi a opta evaluare a acordului Stand By cu România, a anunţat, joi, reprezentantul rezident al FMI pentru România şi Bulgaria, Tonny Lybek, într-un comunicat remis AGERPRES.
În cadrul vizitei, programată să se deruleze până pe 29 ianuarie, vor fi analizate subiecte precum evoluţiile recente ale economiei româneşti şi bugetul pe 2013.
Delegaţia Fondului a amânat, în toamna lui 2012, cea de-a şaptea evaluare a acordului stand-by cu România, pe fondul desfăşurării alegerilor parlamentare şi formării unui nou guvern.
Valoarea totală a actualului acord al FMI cu România este de 3,6 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 300 la sută din cota pe care România o are la Fond. La sfârşitul lunii septembrie, la încheierea celei de-a şasea revizuiri a acordului de tip preventiv, Boardul FMI a disponibilizat o nouă tranşă, în valoare de 430 milioane DST (Drepturi Speciale de Tragere), echivalentul a 519,2 milioane euro (663,1 milioane dolari).
AGERPRES.ro