spot_img
spot_img
1.8 C
Vaslui
26-dec.-2024

Radiografia unui sistem subred

- Advertisement -

Traseul de la statutul de magistrat la cel de inculpat s-a dovedit scurt in 2012. Pentru unii magistrati, faptele au fost demonstrate, validate de condamnarile primite. Altii sunt inca cercetati de colegii lor de sistem. Pe lista se afla nume grele. In 2012, o fosta sefa de Curte de Apel a iesit din puscarie, in timp ce actuala a fost pusa sub invinuire. In total, in navodul anchetatorilor au cazut 14 magistrati. Pe cei mai multi dintre ei inca ii mai intalnim in salile de judecata sau de ancheta. Tot in 2012, o sumedenie de ieseni au protestat in fata instantelor, interlopii au fost achitati sau avocatii au ajuns si ei sa fie acuzati de diferite matrapazlacuri.

„Jur sa respect Constitutia si legile tarii, sa apar drepturile si libertatile fundamentale ale persoanei, sa-mi indeplinesc atributiile cu onoare, constiinta si fara partinire.” Aceste vorbe, zise sub juramant, sunt rostite de fiecare magistrat in momentul in care intra in sistem. In ultimul an, la Iasi, multi dintre cei care ar trebui sa imparta dreptatea muritorilor de rand par sa le fi uitat. La Iasi, 2012 a fost un an in care persoanele care urmaresc cu atentie sistemul judiciar nu au avut cum sa se plictiseasca. Am avut de toate. Procurori celebri, cum este Ioan Ciofu, au fost condamnati definitiv la inchisoare cu executare. Justitiari cu rang inalt, cum este sefa Curtii de Apel – Cristina Valeanu, au fost pusi sub invinuire. Organigrama unei intregi institutii, cum s-a intamplat la Parchetul de pe langa Judecatoria Harlau, a fost chemata la audieri de procurorii anticoruptie. Si exemplele pot continua.

Sefa judecatorilor, aparatoarea infractorilor?

Anul ce tocmai a trecut a primit mostenire o serie de anchete in curs de derulare. Judecatoarea Angela Ungureanu, de la Sectia Civila a Judecatoriei fusese trimisa in judecata in 2011, de catre Directia Nationala Anticoruptie, fiind acuzata de primire de foloase necuvenite. Dosarul ei s-a aflat pe rolul Curtii de Apel Bacau pana in martie 2012, atunci cand instanta a decis ca Ungureanu sa fie condamnata la un an de inchisoare cu suspendare. In noiembrie, Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei (ICCJ) a mentinut condamnarea, iar cu cateva zile inainte de Craciun, Angela Ungureanu a fost eliberata din functie printr-un decret semnat de presedintele Traian Basescu. Pe cand era judecatoare, Ungureanu a cerut si primit bani de la opt avocati, cu titlu de imprumut. Intamplator sau nu, cu unii dintre ei se intalnea in calitate oficiala in sala de judecata, cand analiza dosare ale unor clienti de-ai avocatilor. Judecatoarea a restituit toti banii primiti de la avocati, fiind astfel imposibil de demonstrat pentru anchetatori ca ar fi comis infractiuni de dare de mita. Suspiciunile insa raman.

Tot in martie, un celebru procuror iesean, aciuat de ani buni pe la Bucuresti, a primit o condamnare, mult mai drastica. Ioan Ciofu a fost acuzat de dare de mita dupa ce a fost protagonistul unui caz care a dat cu justitia de pamant. El a fost acuzat ca ar fi primit bani si bunuri, in valoare totala de 10.000 de euro, pentru a fabrica un dosar omului de afaceri Adrian Porumboiu. Pentru aceasta fapta, judecatorii de la Curtea Suprema i-au dat trei ani cu executare. Fostul magistrat a facut recurs, procesul aflandu-se in prezent tot pe rolul Inaltei Curti, dar la completul de noua judecatori.

Tot pe rolul ICCJ se afla in prezent si dosarul procurorului Radu Moisescu, acuzat de trafic de influenta. Alaturi de el este judecat si avocatul Alexandru Bernic. Cei doi ar fi primit 1.000 de euro de la o persoana pentru a intermedia ridicarea de sub sechestru a unui autoturism BMW indisponibilizat de Politia de Frontiera.

Sefa Curtii de Apel, cercetata de DNA

In luna mai, un alt magistrat de la Judecatorie a intrat in vizorul legii. Camelia Acrasmaritei a fost trimisa in judecata pentru conflict de interese si fals in declaratii. Ea este acuzata ca ar fi dat o sentinta favoribila omului de afaceri Ioan Zapodeanu, intr-un litigiu civil, desi a avut cu acesta relatii comerciale. Acrasmaritei ii cedase in prealabil lui Zapodeanu drepturile succesorale pe un teren de 3.800 de hectare. Procesul Cameliei Acrasmaritei, suspendata din functie, se judeca in prezent la Curtea de Apel Galati. Fiul judecatoarei, Alexandru Acrasmaritei, este si el judecat, pentru ultraj, dupa ce a participat alaturi de un interlop la o bataie sangeroasa intr-un club de fite.

Pe rolul DNA Iasi se afla in prezent un dosar cu nume grele, prezentat in exclusivitate de Ziarul de Iasi in iulie 2012. Judecatorul militar Radu Tarniceriu, fost vicepresedinte al Tribunalului, Manuela Ciopraga si Monica Lacusta de la Tribunal sunt acuzati ca ar fi dat o sentinta suspecta in cazul unui litigiu ce avea ca obiect intabularea a 182 de hectare in Gorban. Beneficiarul acelei sentinte ar fi fost fostul primar al comunei, Ioan Leonte, cel care declara la vremea respectiva reporterilor nostri ca „stie toti judecatorii din Palatul de Justitie”. Amicul „tuturor judecatorilor” a fost retinut in 2012 intr-un alt dosar privind fraudarea de fonduri europene, insa pus in libertate de judecatorul Dan Anton. Cat despre Radu Tarniceriu, tot Ziarul de Iasi v-a prezentat ca are o relatie de amicitie cu un individ acuzat de mai multe escrocherii, Emanuel Osoianu, cercetat in mai multe dosare. Cei doi au vile alaturate, intr-un cartier exclusivist din Copou.

Luna septembrie a fost, fara doar si poate, cea mai rusinoasa pentru sistemul judiciar iesean. Sase judecatori, printre care si actualul presedinte al Curtii de Apel Iasi, – judecatoarea Cristina Valeanu -, au fost pusi sub invinuire de procurorul DNA Iasi Emilian Eva. Ca o ironie a sortii, Valeanu a fost pusa sub invinuire la scurt timp dupa ce fosta sefa a Curtii de Apel, Georgeta Buliga, a iesit din puscarie dupa ce a fost condamnta pentru luare de mita. Valeanu a fost acuzata de favorizarea infractorului. Ea ar fi informat o persoana ca telefonul ii va fi interceptat, imediat dupa ce DNA ar fi cerut autorizatia de la institutia condusa de ea. Celelalte cinci judecatoare puse sub invinuire laolalta cu Valeanu sunt Maria Samoil, Georgiana Mocanu, Mirela Anton, Adriana Stoinel si Carmen Dascalu. Magistratii au fost acuzati ca ar fi dat sentinte suspecte, in cazul mai multor procese de fond funciar.

In toamna anului trecut, fostul sef al Parchetului de pe langa Judecatoria Harlau, Ghenadie Ciobanu, a fost pus sub invinuire tot de DNA, in urma unei anchete in care toti angajatii de la Parchetul din Harlau au fost chemati la audieri. Ciobanu a fost si suspendat din functie de Consiliul Superior al Magistraturii, in octombrie. Este acuzat, printre altele, de abuz in serviciu, trafic de influenta sau luare de mita dupa ce ar fi dat un NUP chiar sotiei sale, intr-o plangere inaintata de o firma de leasing.

Avocatii din Iasi nu s-au lasat nici ei mai „prejos”

Avocatul Alexandru Bernic nu a fost anul trecut singurul reprezentant al Baroului Iasi care sa aiba probleme cu legea. Cel mai corupt avocat din Iasi, ajuns in prezent un infractor dat in urmarire generala, este considerat Christy Marsanu. Condamnat de trei ori pentru trafic de influenta, dupa ce ar fi luat bani pentru a interveni pe langa judecatori, Marsanu a fugit din tara si este cautat in prezent de autoritatile din toata lumea. Un alt avocat, Eduard Hartingher, a fost condamnat la doi ani si jumatate de inchisoare cu suspendare dupa ce a fost acuzat de inselaciune. Daniela Ciocan, o alta avocata, a fost de asemenea condamnata la sapte luni cu suspendare dupa ce a condus bauta. O celebra avocata, Doina Stupariu, a fost pusa sub invinuire pentru complicitate la abuz in serviciu intr-un dosar privind mismasuri cu terenuri. In acelasi dosar, Ciprian Cravelos, fiul magistratului Rica Cravelos, fosta sefa a Tribunalului si actuala sefa a Inspectiei Judiciare din cadrul CSM, este si el cercetat.

Pe lista avocatilor judecati se mai afla Nela Chiba, Ciprian Mitoseriu sau Remus Moraru. Cel din urma este acuzat ca ar fi pus pe picioare o caracatita imobiliara ce a produs o frauda de 1,7 milioane de euro.

Tot la Iasi, in 2012, s-a mai petrecut o premiera rusinoasa. Chiar in timpul unei pledoarii, un pretins avocat a fost saltat de DIICOT din sala de judecata de la Tribunal. Lucian Miron a fost acuzat de favorizarea infractorului si exercitarea fara drept a unei profesii. O alta persoana acuzata ca a profesat avocatura fara drept este si Viorel Mihalachi. Cei doi fac parte din asa-zisul barou constitutional, sursa a nenumarate scandaluri in ultimii ani.

Greva foamei impotriva judecatorilor

Numeroase proteste au avut loc anul trecut in fata Palatului de Justitie sau a Parchetului. Multe dintre ele nici nu au mai fost mediatizate, altele, cum a fost cazul unui barbat cu handicap, care nu reusea sa-si vada copilul din cauza ca un judecator nu-i pusese o stampila, au fost prezentate pe larg. Un protest extrem a avut loc in urma cu cateva saptamani, cand un patron din Iasi a acuzat ca isi da foc in fata dupa ce Judecatoria si Tribunalul au dat doua sentinte diferite intr-un litigiu privind o amenda data de Garda Financiara.

Toate aceste hibe, puse cap la cap, nu fac decat sa slabeasca si mai mult increderea oamenilor in actul de justitie, o incredere si asa subrezita de scandalurile care au macinat acest sistem. Luati la intamplare din incinta Palatului de justitie, trei ieseni au oferit declaratii pentru care orice comentariu e de prisos. „Cum sa am incredere intr-un judecator pe care il vad la televizor cum se duce si da cu subsemnatul pe la DNA? Nu mi se pare normal ca un judecator sau procuror sa mai poata veni la munca dupa ce este acuzat de o infractiune”, a spus Ion Stan. „Intrebarea dumneavoastra ma face sa rad. Avem o cloaca de corupti care nu-si urmaresc decat interesele proprii”, a spus un alt iesean. „La Iasi, justitia e o gluma proasta. La fel si cifra de 14 magistrati cu probleme cu legea pe care o spuneti dumneavoastra. Credeti-ma sunt mult mai multi corupti care nu au fost inca deconspirati”, a incheiat Gheorghe T.

www.ziaruldeiasi.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.