Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la România Tv, că îşi doreşte ca modificarea Constituţiei să aibă loc în prima jumătate a acestui an şi a opinat că noile reglementări ar trebuie să aducă ”garanţii şi mecanisme” care să împiedice ca un preşedinte să aibă mai multă ”putere decât au dorit oamenii”.
Întrebat dacă va mai fi auzit cuvântul ”suspendare” în 2013, Victor Ponta a explicat: ”Nu ştiu şi nu cred, dar eu cred că trebuie să punem în Constituţia Romaniei, acum, în prima jumătate a anului, toate acele garanţii şi mecanisme prin care în viitor nici un alt preşedinte – nu mă refer la domnul Băsescu, care îşi încheie mandatul, mă refer la viitori preşedinţi – să nu aibă mai multă putere decât au dorit oamenii şi îşi doresc oamenii să aibă, şi orice conflict să-l evităm înainte de a ajunge la formele sale cele mai dăunătoare, până la urmă, pentru o parte, pentru alta sau pentru societate. Şi eu asta vreau, să punem în Constituţie nişte reguli clare, învăţămintele pe care le-am tras din ultimii ani, şi, în viitor, să nu mai ai de ce să suspenzi un preşedinte, pentru că nu va mai fi nici un preşedinte care să facă mai mult decât trebuie să facă şi ceea ce aşteaptă oamenii de la el”.
În opinia sa ceea ce a afectat cel mai mult populaţia a fost ”sentimentul de război”.
”România a închis un ciclu politic şi, acum, cu o nouă realitate politică şi cu nişte forţe (…) reformatoare, să ne punem într-o direcţie cu care să fim de acord, nu doar eu, ca prim-ministru, sau USL care conduce sau are majoritate, ci dacă se poate întreaga societate românească. Ceea ce cred că ne-a afectat cel mai mult în ultimii ani a fost sentimentul de război. Guvernul era în război cu populaţia, Parlamentul era într-un război intern. Eu mi-aş dori şi cred, până la proba contrară, că pentru cele mai importante decizii, fie că vorbim de modificarea Constituţiei, de profilul nostru de societate, economic, social, putem să facem lucrul acesta nu bătându-ne unii cu alţii, ci mai degrabă convingându-ne şi ascultându-ne unii pe ceilalţi”, a mai spus Ponta.
AGERPRES.ro