Sergiu Nicolaescu este internat la Spitalul Elias din Capitală pentru o afecţiune digestivă cronică şi în acest moment nu este luată în calcul o intervenţie chirurgicală, regizorul primind tratament medicamentos, informează, joi, conducerea unităţii sanitare.
„Sergiu Nicolaescu este internat în Spitalul Universitar de Urgenţă «Elias» pentru o afecţiune digestivă cronică cunoscută. În urma investigaţiilor efectuate s-a decis iniţierea tratamentului medicamentos corespunzator”, a precizat sursa citată.
Potrivit conducerii unităţii sanitare, pentru moment nu se pune problema unei intervenţii chirurgicale.
Surse medicale au declarat miercuri că regizorul Sergiu Nicolaescu, în vârstă de 82 de ani, a fost internat în Spitalul Elias din Capitală în urma fisurării unor coaste şi ar putea fi supus unei intervenţii chirurgicale pentru o suferinţă pulmonară.
Regizorul Sergiu Nicolaescu a căzut în urmă cu o săptămână în timp ce se îndrepta spre garajul său, el suferind un traumatism toracic, respectiv i s-au fisurat câteva coaste.
Sursele citate au precizat, pentru MEDIAFAX, că regizorul se afla miercuri în Secţia de chirurgie toracică.
Filmografia lui Sergiu Nicolaescu – regizor, actor de film, scenarist şi producător de film – cuprinde peste 50 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1971), „Cu mâinile curate” (1972), „Osânda” (1976), „Ultima noapte de dragoste”, „Nea Mărin miliardar” (1979), „Ciuleandra” (1985), „Mircea” (1989), „Coroana de foc” (1990), „Triunghiul morţii” (1999), „Orient Express” (2004), „15” (2005), „Supravieţuitorul” (2008).
Dacă filmul „Orient Express” a fost cea mai vizionată premieră românească a anului 2004, probabil că cea mai impresionantă producţie semnată de regizorul Sergiu Nicolaescu a fost „Mihai Viteazul” (1979), cu Amza Pellea în rolul principal – creaţie de referinţă în istoria filmului românesc.
Printre cele mai recente filme ale sale se numără „Ultimul corupt”, lansat la începutul acestui an şi care este o continuare a lungmetrajului „Poker” (2010).
Sergiu Nicolaescu a fost ales pentru prima dată parlamentar în 1990, pe listele FSN, iar în actuala legislatură a încheiat al cincilea mandat în Parlament. Singura legislatură în care nu a fost parlamentar a fost cea din 2004-2008. Nicolaescu a fost membru al Comisiilor de cultură din Senat în fiecare legislatură şi a deţinut preşedinţia comisiei în actuala legislatură. El s-a numărat, totodată, printre cei care au luat parte la Revoluţia din 1989.
MEDIAFAX.ro