Trei persoane au fost reţinute pentru trafic şi consum de droguri de risc, acestea fiind descoperite, luni, în urma unui flagrant şi a unei percheziţii. Printre cei trei se află, potrivit unor surse judiciare, şi creatoarea de modă Mirela Rădulescu.
„Poliţiştii de combaterea criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT au descoperit, în urma desfăşurării unui flagrant şi a unei percheziţii, 740 ml de ketamină. Trei persoane au fost reţinute pentru trafic şi consum de droguri de risc. La data de 24 decembrie, poliţiştii din cadrul BCCO Craiova – Serviciul Antidrog şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul BCCO Bucureşti şi al ofiţerilor DGIPI, au organizat şi desfăşurat un flagrant pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri de risc”, informează un comunicat al IGPR, remis marţi AGERPRES.
În urma respectivelor acţiuni, a fost depistat un bărbat de 33 de ani, din comuna Ciulniţa, judeţul Ialomiţa, în timp ce încerca să comercializeze două de flacoane a câte 20 ml de ketamină, unei femei de 45 de ani, din municipiul Piteşti, judeţul Argeş. Respectiva persoană ar fi urmat să le revândă altei persoane din Bucureşti.
Poliţiştii din cadrul BCCO Craiova – Serviciul Antidrog au efectuat o percheziţie domiciliară în Capitală, la reşedinţa femeii de 45 de ani, unde au mai fost identificate şi ridicate în vederea cercetărilor, 35 flacoane a câte 20 ml de ketamină. Potrivit sursei citate, valoarea totală a substanţei interzise se ridică la 18.000 de lei.
Faţă de cele trei persoane depistate s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 ore, pe bază de ordonanţă de reţinere. În sarcina acestora a fost reţinută săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, consum de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc.
Anterior, surse judiciare declaraseră pentru AGERPRES, că Mirela Rădulescu a fost reţinută luni noaptea de procurorii DIICOT sub acuzaţia de trafic de droguri, fiind prinsă cu aproximativ 700 ml de ketamină.
AGERPRES.ro