Social-democratul Valeriu Zgonea a fost ales, joi, preşedinte al Camerei Deputaţilor, cu 345 de voturi pentru şi 38 împotrivă. Au fost prezenţi 390 de deputaţi, din care au votat 383. Zgonea a fost singurul candidat la această funcţie.
Preşedintele ales al Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea, îşi doreşte să continue proiectele din mandatul trecut – Codul de conduită pentru parlamentari, un nou Regulament al Camerei, un nou Statut al parlamentarului.
„Preşedinţia Camerei este o mare onoare pentru orice cetăţean al României, este şi o uriaşă responsabilitate. Sunt convins că împreună, noi cei 412 parlamentari, vom reuşi să oferim acestei instituţii prestigiul de care are nevoie. Sunt convins că vom aşeza Camera Deputaţilor şi Parlamentul României pe locul înscris în Constituţie. Îmi doresc ca în această legislatură rolul Parlamentului să crească, să aducem din nou în plenul Camerei dezbateri de substanţă despre viitorul României şi avem în 2013 numeroase oportunităţi precum modificarea Constituţiei, o nouă lege electorală, reforma administrativă, bugetul de stat pentru 2013, reforma sistemului de sănătate”, a declarat Zgonea, în plenul Camerei, după ce a fost ales preşedinte al forului.
El a adăugat că printre proiectele pe care le doreşte continuate se află şi consolidarea unui parteneriat puternic cu societatea civilă şi creşterea rolului diplomaţiei parlamentare în relaţiile externe ale statului român.
„Prin tot ceea ce facem în Parlament trebuie să răspundem aşteptărilor pe care societate românească la are de la noi. Atât timp cât vom răspunde acestei aşteptări, puteţi fi siguri că percepţia pe care o au cei care ne-au ales despre Parlament se va îmbunătăţi. Ştiu că acest lucru nu se va întâmpla peste noapte, dar nu avem alternativă. Viitorul democraţiei româneşti depinde de încrederea pe care oamenii o au în Parlament, recâştigarea încrederii trebuie să fie prioritatea numărul unu a acestei legislaturi”, a subliniat Zgonea.
* * *
Valeriu Ştefan Zgonea s-a născut la 3 septembrie 1967 în municipiul Craiova, judeţul Dolj.
Din 1993 este licenţiat al Facultăţii de căi ferate, drumuri şi poduri din cadrul Institutului Naţional de Construcţii din Bucureşti. În anul 2000 a urmat două cursuri postuniversitare, legate de Aparate de cale CF şi de Comunicarea politică prin internet.
În 2003 a obţinut masteratul în Politici Publice Europene din partea Institutului Naţional de Administraţie. În 2006 obţine un nou master la Colegiul Naţional de Apărare, iar din 2007 – un al treilea masterat, de data aceasta la Colegiul Superior de Securitate Naţională.
Din 1990 şi până în 2000 a lucrat ca inginer la diferite firme, precum SC Monte Cristo SRL şi Compania Naţională CFR SA.
Pe 26 noiembrie 2000 a fost ales deputat PDSR (PSD, din 2001) de Dolj. A făcut parte din Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi din Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.
Reales deputat la 28 noiembrie 2004 pe listele Uniunii Naţionale PSD+PUR. Până în februarie 2006 a fost viceliderul grupului parlamentar al PSD. Printre altele, a fost membru al Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României. Din 2005 până în iunie 2006 a fost observator la Parlamentul European.
La 30 noiembrie 2008 a fost ales pentru a treia oară deputat, în circumscripţia electorală nr. 17 Dolj, colegiul uninominal nr. 9, pe listele Alianţei Politice PSD+PC. Printre altele, este membru al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic (din noiembrie 2009) şi al Comisiei pentru afaceri europene din Parlamentul României.
Anul acesta, la 21 mai, Valeriu Zgonea a preluat funcţia de lider al grupului PSD din Camera Deputaţilor, după ce Mircea Duşa a fost validat ministru pentru relaţia cu Parlamentul în Cabinetul condus de Victor Ponta.
În data de 3 iulie 2012 a fost ales, cu 161 de voturi pentru, preşedinte al Camerei Deputaţilor, în cadrul unei sesiuni extraordinare a Camerei inferioare a Parlamentului, după revocarea din funcţie a democrat-liberalei Roberta Anastase.
Între anii 1999 şi 2000 a fost preşedintele Organizaţiei de tineret Dolj a PDSR şi membru al Comitetului Executiv Central al Consiliului Naţional PDSR. Din 2008 este secretar general adjunct al PSD. Între 2000 – 2008 a fost membru al Consiliului Naţional al PSD. Între 2000 şi 2008 a fost vicepreşedinte al Biroului executiv judeţean al PSD Dolj.
Valeriu Zgonea este căsătorit şi are un copil.
AGERPRES.ro