spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Titlurile executorii în 2013 la salariile câştigate în instanţă, plătite în etape

- Advertisement -

Guvernul a decis un sistem distinct de plată a drepturilor salariale restante stabilite prin hotărâri judecătoreşti care vor deveni executorii anul viitor, în care în primul an de la data la care hotărârea devine executorie este achitat doar 5%, iar restul este plătit în etape până în al cincilea an.

Sistemul a fost decis de Guvern prin ordonanţă de urgenţă aprobată în şedinţa de marţi.

Actul normativ stabileşte că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013, va fi efectuată într-un sistem în care în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie este achitat doar 5% din valoarea titlului executoriu.

În al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie va fi plătit 10% din valoarea titlului, iar în al treilea an astfel calculat va mai fi acordat încă 25% din valoarea titlului executoriu.

În al patrulea an, bugetarii care au câştigat în instanţă drepturi salariale vor mai primi 25%, pentru ca restul sumei din valoarea titlului executoriu, în cuantum de 35% din valoarea titlului, să fie plătit în al cincilea an de la data la care hotărârea devine executorie.

În cursul acestui termen, orice procedură de executare silită este suspendată de drept.

Sumele în cauză vor fi actualizate cu indicele inflaţiei.

MEDIAFAX.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.