spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

4 ieseni vor fi ministri?

- Advertisement -

Trei ieseni sunt in carti pentru fotolii in Guvernul Ponta II, alaturi de un al patrulea nascut aici. Deputatul Fenechiu se vrea la Transporturi, dar se afla in relatii reci cu premierul. Pentru Justitie, numele Monei Pivniceru este pomenit in tandem cu cel al lui Tudor Chiuariu, tot iesean si el. Fost ministru al Finantelor in Guvernul Tariceanu, senatorul de Iasi Varujan Vosganian face mofturi la Ministerul Industriei si Comertului. Si Constantin Nita, brasovean nascut insa la Miroslovesti, este in carti la „Energie”.

Premierul desemnat Victor Pon­ta va anunta astazi lista viitorului guvern. Potrivit unor surse po­litice, din noul Cabinet vor face par­te si trei ieseni. Astfel, Relu Fene­chiu ar urma sa preia Ministerul Transpor­turilor, Mona Pivniceru isi va pastra portofoliul de la Justitie, iar senatorul PNL de Iasi Varujan Vos­ganian este favorit sa conduca Ministerul Industriei si Comertului.

Un catel numit „Ponta”

Vazut ca unul dintre cei mai influenti politiceni din Romania, considerat de unii ca fiind „ade­varatul numar 2 in PNL”, Relu Fe­nechiu se afla in fata primului mandat de ministru. Daca va obtine portofoliul de la Transporturi, li­derul liberal isi va implini un vis mai vechi, din perioada 2007-2008, cand se autopropunea pe acest mi­nister in Guvernul Tariceanu.

Prin desemnarea lui Fenechiu la Transporturi, Victor Ponta pas­treaza „traditia” numirii in guvern a politicienilor cu dosare penale. Liderul PNL Iasi este acuzat de Directia Nationala Anticoruptie ca a vandut, in perioada 2002-2004, catre Elec­trica Moldova, transformatoare vechi la pretul unora noi. Potrivit procurorilor, trei societati unde Fenechiu era actionar semnificativ, SC Fene Grup SA, SC La Rocca SRL si SC Tehnorom SRL, au vandut transformatoarele catre compania de stat contra unor sume ce totalizeaza 2,8 milioane de euro. Deputatul PNL a fost trimis in judecata in acest dosar in luna iunie, capetele de acuzare fiind complicitate la abuz in serviciu in forma ca­lificata si continuata. Un prim termen in proces a avut loc pe 5 de­cembrie la Inalta Curte de Ca­satie si Justitie. Dosarul penal este insa ultimul lucru care ar putea sa-l impiedice pe Fenechiu sa-si rea­lizeze „visul”. „Da, vom avea mi­nistri impotriva carora s-a declan­sat procesul de urmarire penala”, declara recent Ponta. O eventuala ratare a portofoliului ar putea fi pusa mai degraba pe relatia rece pe care o are cu liderul PSD, cel putin asa sustin surse politice citate de Hotnews. De precizat ca, in 2007, Relu Fenechiu a primit cadou un caine de rasa Tosa Inu, in varsta de trei luni, pe care l-a botezat „Pon­ta”. Pe atunci, PSD, condus de Victor Ponta, se afla teoretic in opozitie. Daca va deveni ministru al Transporturilor, este de asteptat ca Fenechiu sa urgenteze procedurile privind constructia autostrazii Iasi – Targu Mures, sa sustina financiar finalizarea soselei de centura si modernizarea Aeroportului, toate proiectele fiind asumate pu­blic de deputat.

Doi ieseni pe un fotoliu la Justitie

Nascuta la Husi, in judetul Vaslui, dar formata ca magistrat la Iasi, Mona Pivniceru se anunta prima optiune pentru Ministerul Justitiei in Cabinetul Ponta II. Piv­niceru si-a inceput cariera juridica in 1982, ca avocat in Baroul Vaslui. In 1991, ea a devenit judecator la Judecatoria Iasi, iar doi ani mai tarziu a fost numita magistrat la Tribunalul Iasi. Din 1999 si pana in 2009, Mona Pivniceru a fost magistrat la Curtea de Apel Iasi, iar in decembrie 2010 a fost promovata la Sectia civila si de proprietate intelectuala a instantei supreme. In 2009 a fost aleasa presedinte al Asociatiei Magistratilor din Roma­nia, functie la care a renuntat in iunie 2011, cand a devenit membru in Consiliul Superior al Magis­tra­turii. La 23 august 2012, Pivni­ceru a fost numita ministru al Justitiei de catre presedintele interimar Crin Antonescu, la propunerea lui Victor Ponta. Pentru a prelua portofoliul, ea a fost nevoita sa renunte la functia de membru al CSM si la cea de judecator la in­stanta suprema. De altfel, daca va rata nominalizarea la Justitie, finantele Monei Pivniceru ar putea intra la apa. Intr-o emisiune la B1 TV, Cristi Danilet, membru al CSM, dezvaluia ca fosta judecatoa­re nu ar mai avea dreptul la pensia de magistrat. El a explicat ca CSM a respins cererea de pensionare a Monei Pivniceru, pe motiv ca aceasta si-a dat demisia din magistratura inainte de a fi numita in functia de ministru al Justitiei.

Principalul contracandidat al Monei Pivniceru este un alt iesean, Tudor Chiuariu, fost ministru al Justitiei in Cabinetul Tariceanu. Numele lui Chiuariu a fost mentio­nat inclusiv de Victor Ponta atunci cand s-a referit la posibilitatea ca din noul guvern sa faca parte politicieni cu dosare penale.

Locul lui Vosganian inca se disputa

Varujan Vosganian era creditat ieri, la pranz, cu prima sansa de a prelua Ministerul Industriei si Comertului. Spre seara, senatorul iesean parea sa fi cazut in dizgratia arhitectilor viitorului guvern. Po­trivit unor surse din PNL, Vosga­nian nu ar fi fost multumit de portofoliul oferit, dar participarea sa in viitorul guvern inca se negocia. Alaturi de Verestoy Atilla, senatorul de Iasi este cel mai vechi parlamentar din Romania. Cei doi, care si-au recastigat mandatul pe 9 decembrie, au facut parte si din Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala (CPUN). Vosganian reprezinta Iasul in Parlament din 1996. Liberalul a mai facut parte din guvern, ca mi­nistru al Economiei, in perioada 5 aprilie 2007 – 22 decembrie 2008. La vremea respectiva, Vosganian se lauda ca a alocat Consiliului Judetean Iasi circa 10 milioane de euro pentru inceperea lucrarilor de modernizare a Aeroportului, dar banii s-ar fi intors la guvern, nefiind folositi.

Ce asteapta Iasul de la ministrii sai

Niciunul dintre cei trei posibili ministri nu a putut fi contactat ieri pentru a detalia cum vor sprijini Iasul din noua functie.

O prioritizare a proiectelor Iasului, cel putin din punctul de vedere al Consiliului Judetean, a facut Cristian Adom­nitei. „Astep­tarile CJ si ale iesenilor sunt aceleasi ca si de la grupul de parlamentari. In primul rand, avem nevoie de sprijin guvernamental pentru modernizarea Aeroportului din Iasi. De asemenea, e nevoie de sprijin guvernamental pentru cele doua spitale, Spitalul Sfanta Maria si Spitalul de Neurochirurgie, ma­car pe varianta de reamenajare interioara, dar si a celorlalte patru spitale din subordinea CJ, care au primit dispozitie sa-si pregateasca proiectele de reabilitare. De ase­menea, avem nevoie de aprobarea proiectului centrului intermodal de transport. Cu parcul industrial ne descurcam singuri, nu asteptam sprijin de la Bucuresti”, a declarat ieri presedintele CJ Iasi, Cristian Adomnitei.

Daca Pivniceru, Fenechiu si Vosganian sunt ieseni prin adoptie, in viitorul guvern si-ar putea face loc si un iesean get-beget. Este vorba de Constantin Nita, nascut in comuna Miroslovesti. Social-demo­cratul, care s-a mutat in Brasov la sfarsitul anilor ’70, era ieri in carti sa devina ministru al Energiei.

––

Nichita: „Guvernul are nevoie de profesionisti”

Membru in comisia de negociere a viitorului guvern, primarul Gheorghe Nichita a anuntat ca USL va anunta noua structura a Cabinetului Ponta astazi, la amiaza. Presedintele PSD Iasi nu a avansat alte propuneri de politicieni ieseni, in carti pentru a ocupa functia de ministri. Relu Fenechiu si Varujan Vosganian sunt in continuare in carti pentru Ministerul Transporturilor, respectiv cel al Industriei si Comertului. „Maine la ora 10, se va reuni comitetul executiv national PSD si in acelasi timp la PNL. Cele doua formatiuni politice care formeaza USL vor stabili ministerele care vor reveni fiecarei formatiuni si numele fiecarui ministru propus. Cred ca in jur de ora 11-11,30 va fi cunoscuta in totalitate componenta guvernului si numele ministrilor. Suntem in negocieri. Eu sprijin foarte mult in aceasta negociere ca acest guvern sa aiba profesionisti”, a declarat Gheorghe Nichita.

––

Acum cinci ani, am mai avut trei ministri dintr-un foc

Dupa ’90, Iasul s-a considerat mai mereu nedreptatit la impartirea functiilor din Executiv. In ultimii 20 de ani, reprezentarea judetului la nivel guvernamental s-a dovedit legata de accederea PNL la putere. Singura data cand Iasul a avut trei ministri in guvern concomitent a fost in perioada Cabinetului Tariceanu. Astfel, in perioada 5 aprilie 2007 – 7 octombrie 2007, Cristian Adomnitei, actualul presedinte al CJ Iasi, a ocupat functia de ministru al Educatiei. Tot pe 5 aprilie 2007 a fost numit ministru al Economiei si Varujan Vosganian, dar acesta si-a inchiat mandatul odata cu intregul prim cabinet Tariceanu, pe 22 decembrie 2007. In aceeasi perioada, aprilie – decembrie 2007, un alt iesean, Tudor Chiuariu, a condus Ministerul Justitiei.

www.ziaruldeiasi.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.