spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Nicolai Boghici, trimis în judecată pentru evaziune

- Advertisement -

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi l-au trimis în judecată pe omul de afaceri Nicolai Boghici, sub acuzaţia de tentativă la evaziune fiscală.
Anchetatorii susţin că Boghici, administrator al firmei Amerom SRL Galaţi, s-a asociat, în anul 2009, cu Gheorghe Popescu, Gheorghe Tuluc, Florin Marian Condei şi Gabriel Dumitru Ghibirdic, toţi reprezentanţi de firme, pentru a desfăşura diferite activităţi comerciale. Din ancheta procurorilor reiese că societăţile celor patru persoane erau de fapt firme-fantomă, care dezvoltaseră un circuit comercial aparent real pentru achiziţionarea unor cantităţi mari de mărfuri.

Mărfurile, piese de feronerie, erau ulterior vândute la preţuri mult mai mari în Republica Moldova. Se pare că feroneria era trecută în acte ca fiind importată din Germania, de la o firmă aflată în lichidare. Marfa se plimba apoi prin societăţile celor patru asociaţi ai lui Neculai Boghici şi abia apoi ajungea la firma acestuia din urmă.
Potrivit actelor de cercetare penală, este vorba de aproximativ 75.000 kilograme de feronerie exportate de firma Amerom, valoarea mărfii atingând, în facturi, suma de 78.000.000 de lei (peste 17,5 milioane de euro).
După ce exportul a fost finalizat, afaceristul gălăţean a depus la Direcţia de Finanţe Publice Galaţi o cerere de rambursare de TVA. Cum suma era foarte mare, respectiv 12.476.730 de lei (aproximativ 3.000.000 de euro), finanţiştii gălăţeni au devenit bănuitori şi nu au acceptat returnarea de TVA până nu vor finaliza controalele încrucişate la toate firmele prin care s-a plimbat marfa.
Între timp, însă, pe fir au intrat şi procurorii DNA, care au desfăşurat o amplă anchetă în acest caz şi au decis să îi trimită pe cei cinci oameni de afaceri în judecată. În această cauză, Direcţia de Finanţe Publice Galaţi s-a constituit parte civilă. Dosarul a ajuns la Judecătoria Galaţi la începutul lunii decembrie şi are ca prim termen de judecată data de 16 ianuarie 2013.

Cine este Nicolai Boghici

Nicolai Boghici (55 ani) este unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din Galaţi. De meserie inginer, el are afaceri în mai multe domenii, printre care comerţul cu produse siderurgice şi cu produse petroliere. În anul 2003, el a fost desemnat preşedinte al clubului de fotbal Oţelul Galaţi, de unde a fost dat afară în 2005, după cum chiar el mărturiseşte, de către primarul Dumitru Nicolae. În cursul mandatului său la Oţelul a rămas celebru pentru faptul că a reuşit să cumpere pentru echipă un loc în prima ligă, după ce aceasta retrogradase. Interesant este că omul de afaceri a jucat fotbal în tinereţe, când a evoluat pentru CSU Galaţi.
Boghici şi-a încercat norocul şi în politică. La alegerile din 2008, el a candidat pentru un fotoliu de deputat în colegiul de unde a plecat în Parlament controversatul avocat Mihail Boldea. El a candidat din partea PNG (partid condus la acea vreme de George Becali, patronul Stelei), dar a obţinut doar 631 de voturi.

www.viata-libera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.