Vremea se va răci puternic începând de miercuri, până duminică, existând posibilitatea ca în noaptea de joi spre vineri la Bucureşti să se înregistreze minus 20 de grade, urmând ca din 16 decembrie temperaturile să revină la cele specifice perioadei.
„De miercuri până duminică nu mai sunt precipitaţii, dar vor fi temperaturi foarte scăzute. De exemplu, este posibil ca joi noaptea la Bucureşti să fie minus 20 de grade. Din 16 decembrie ajungem la temperaturi normale pentru luna decembrie”, a afirmat luni directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, la şedinţa Comandamentului de Iarnă desfăşurată la Guvern.
El a anunţat că ANM va emite o atenţionare cod galben de precipitaţii sub formă de ninsoare, care va intra în vigoare marţi la ora 12,00 şi se va menţine până miercuri la ora 12,00.
„Marţi, în jurul prânzului, va începe în Banat, după aceea în Oltenia, Muntenia, sud-estul şi în toată Moldova, până pe data de 12 decembrie la ora 12,00”, a detaliat Ion Sandu.
Va ninge puternic şi va viscoli – vântul va atinge 60 de kilometri pe oră – în judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Galaţi, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ilfov, Ialomiţa, a adăugat directorul ANM.
„Aceste judeţe rămân sub atenţionare permanent. Celelalte judeţe au şase ore şi cantităţi mai mici”, a spus Sandu.
AGERPRES.ro