spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

DOI JANDARMI ÎN IADUL DIN AFGANISTAN

- Advertisement -

• cei doi jandarmi întorsi recent dintr-o misiune în Afganistan au povestit despre experientele trăite departe de tară • chiar dacă le-a fost greu, într-un loc mai mult decît neprietenos, căpitanul Robert Jugănaru si plutonierul Ionel Savin s-ar întoarce oricînd • atacurile cu bombă le-au dat de furcă •

În urmă cu cîteva zile, doi jandarmi nemteni, căpitanul Robert Jugănaru si plutonierul Ionel Savin, au revenit în tară după o misiune de 6 luni în Afganistan, unul dintre cele mai periculoase locuri din lume în acest moment. Jandarmii au cîstigat o experientă de viată, dar si financiar, pentru fiecare zi petrecută peste hotare cîstigînd cîte 100 de euro, adică vreo 20.600 de euro în total. Au fost repartizati în baze separate si s-au ocupat de instruirea politistilor afgani, activităti de mentorat pentru instructori si pentru ofiterii din comandamentele centrelor de pregătire. Pentru a ajunge în Afganistan, jandarmii au trecut prin examene de foc: probe fizice, de specialitate, de limbă engleză, o probă foarte importantă. „După primul set de examene am intrat în cursul de misiuni internationale. Cei care au absolvit si au trecut si examenul final au intrat în linie dreaptă. La procedura de selectie au fost 90 de ofiteri si 380 de subofiteri. Au plecat în misiune 26 ofiteri si 50 de subofiteri, toti repartizati în trei baze. Ca si misiune, noi am decolat pe 4 mai. Am ajuns în Kabul, unde am stat cîteva zile pentru a ne acomoda. De acolo, fiecare a plecat spre baze. Amîndoi am fost în Kandahar, unde era baza internatională, iar după 5 zile ne-am deplasat la bazele noastre unde am luat contact cu munca pe care am desfăsurat-o 6 luni si ceva“, a declarat căpitanul Robert Jugănaru. Acesta a avut drept sarcină să mentoreze, pe partea de logistică, un ofiter afgan care avea în subordine alti cinci ofiteri. „Ca si pregătire aveau ceva cunostinte de la primele două contingente. Noi am continuat să implementăn unele proceduri pe care le aveam din partea americană. Îi corectam unde era nevoie, le dădeam sfaturi“, a afirmat plutonierul Savin.

Timpul, clima si mîncarea, dusmani de moarte

Dacă în ceea ce priveste atacurile cu bombe ale talibanilor au fost instruiti încă de la plecarea din tară, jandarmii s-au confruntat cu alte situatii limită: timpul, clima si mîncarea. „Pe la sfîrsitul lunii iulie, începutul lui august, temperaturile ajungeau si la 60 de grade. Umiditatea nu era ca la noi, aerul fiind mai uscat. Se consuma foarte multă apă, cam 5 litri pe zi. Peste tot erau locuri special amenajate unde găseai apă plată. Apa este potabilă doar în anumite locuri“, a mai sustinut căpitanul Jugănaru. Unul din dusmanii celor plecati în misiune în Afganistan este timpul, deoarece nu au voie să părăsească baza. „Programul începea la 8 si se termina la 16, iar pînă a doua zi erai liber. Puteam iesi din bază numai pînă la poligon, dar numai organizat. A fost cea mai grea parte, să faci ceva să nu devină rutină. Noi stăteam numai în bază si trebuia să găsim o preocupare. Aveam acces la internet si corespondam cu familia. Mai erau activităti sportive…“, am mai aflat de la căpitanul nemtean. Mai norocos din acest punct de vedere a fost plutonierul Savin. Trimis într-o bază mai mare, cu mai multi soldati, el a avut mai multe posibilităti de a-si petrece timpul liber: „Socializam cu cei din alte tări. Făceam sport si participam la diverse competitii“. Cei doi jandarmi au reusit să-si facă prieteni din mai multe tări. „Nu a contat numai partea financiară, ci si experienta în sine, recunostinta, felicitările. S-au legat prietenii. Le-am arătat unor colegi din SUA niste brosuri cu România si s-au minunat ce tară frumoasă avem. Si-au propus să vină în vizită“, ne-a mai destăinuit subofiterul. Acesta a recunoscut că, necăsătorit fiind, ia fost mult mai usor decît colegilor cu familii. Ambii jandarmi au sustinut că sînt dispusi să se reîntoarcă în Afganistan. S-au obisnuit si cu elevii afgani, dar si cu ceilalti colegi. Erau contrariati uneori că, periodic, cîte un afgan dispărea de la ore. Aflau ulterior că fusese ucis într-un atac terorist. „Dacă respecti procedurile nu ai de ce să te temi. Erau buncăre foarte aproape, iar cînd suna alarma si se anunta atac cu rachete aveam anumite proceduri care te fereau de pericole“, a spus căpitanul Jugănaru, precizînd că experiente de acest gen au fost putine. Mîncarea fost si ea un obstacol greu de trecut. Jandarmii au probat mîncarea traditională nepaleză, cea indiană, dar niciuna nu le-a fost pe plac. Cum li s-a oferit ocazia să facă o mîncare cu specific românesc, au pregătit mici si un grătar de pui. Cu mămăliga nu au avut nici o sansă. Mălaiul adus de colegii din România a fost oprit la granită, iar cel afgan era prea dulce.

www.monitorulneamt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.