spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Guvern: Comisia Europeană va discuta pe 5 decembrie dacă amână până în martie decizia privind aderarea la Schengen

- Advertisement -

Comisia Europeană se va pronunţa în data de 5 decembrie cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen, dată la care se va discuta dacă decizia în privinţa aderării va fi sau nu amânată până în martie 2013, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.

„Noi aşteptăm data de 5 decembrie. Pe 5 decembrie, dacă am informaţiile bune, ştiu că în JAI (Comitetul pentru Justiţie şi Afaceri Interne – n.r.) se va pronunţa Comisia referitor la aderarea la Schengen a României şi Bulgariei. Pe data de 5, atunci se va vedea: se translatează până în martie 2013 sau se ia o hotărâre”, a afirmat, marţi, Andrei Zaharescu.

El a fost întrebat de jurnalişti ce termen realist există la nivelul Guvernului pentru aderarea la Schengen, în contextul în care în presă a fost publicată declaraţia purtătorului de cuvânt al Preşedinţiei cipriote a UE, conform căruia aderarea României şi Bulgariei la Schengen nu se află pe agenda JAI din 6-7 decembrie, deoarece nu au fost făcute progrese de la ultimul Consiliu, din octombrie.

MEDIAFAX.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.