Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a amânat joi luarea unei decizii cu privire la solicitarea procurorilor de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Ion Stan.
Preşedintele Comisiei, Daniel Buda, a declarat că reprezentanţii PSD şi PNL au cerut amânarea pentru că referatul de la Ministerul Justiţiei nu este suficient şi au solicitat probe suplimentare.
Comisia juridică se va întruni din nou luni pentru a relua dezbaterea.
AGERPRES.ro