spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Patru minore, obligate sã se prostitueze!

- Advertisement -

ARESTAT Un individ din Husi a jucat, luni la rând, rolul de „peste” pentru patru copile cu vârste între 13 si 17 ani, însã, în urmã cu douã zile, Politia Husi, în cooperare cu Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Vaslui, au reusit sã stopeze abuzul asupra minorelor. Fetele erau santataje, amenintate si bãtute, în caz cã refuzau „clientii” gãsiti de Topalã Lucian Andrei. Acesta a fost retinut miercuri de procurorii DIICOT, iar în baza unui probatoriu solid, ieri, magistratii Tribunalului Vaslui au dispus arestarea sa preventivã pentru 29 de zile.

Se pare cã drama acestor fete, unele din Husi, altele din satele învecinate, dureazã de aproape un an. Sub amenintarea cu bãtaia sau chiar cu moartea, fetele erau obligate de Topalã Lucian Florin sã se întâlneascã cu diferite persoane, pentru a înretine relatii sexuale, contra cost. „În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în cursul anului curent, a recrutat un număr de cinci minore, transportat şi exploatat sexual doar patru dintre acestea, pe raza municipiului Huşi Tinerele exploatate sexual au vârste cuprinse între 13 şi 17 ani. Inculpatul profitând de faptul că acestea au capacitate de discernământ diminuată şi au fost uşor de manipulat. Minorele erau şi constrânse fizic în cazul în care refuzau să întreţină relaţii intime cu clienţii”, a precizat, într-un comunicat de presã, procurorul-sef, Mihaela Larisa Iosipescu.

Bãtute crunt dacã nu rãspundeau la telefon si nu se duceau unde li se cerea!

Topalã, recunoscut la nivelul orasului ca o persoanã dubioasã, a profitat de faptul cã aceste fete, având capacitate diminuatã de discernãmânt, dar provenind si din familii cu probleme, au fost usor de înspãimântat! Amenintate cu bãtaia sau chiar cu moartea, copilele nu au fost în stare sã facã fatã presiunilor fãcute de individul în vârstã de 26 de ani, si, ori de câte ori el le suna pentru a se întâlni cu un client, acestea fãceau ce li se cerea. Atunci când unele dintre ele au refuzat sã se mai prostitueze, au fost bãtute crunt. Se pare cã Topalã Lucian Andrei a mai avut complici, însã anchetatorii cerceteazã toate informatile. Pentru a putea dovedi activitatea infractionalã în acest caz, procurorii DIICOT au solicitat spijinul tehnic al Compartimentului Operatiuni Speciale Vaslui, existând o serie de interceptãri telefonice importante în acest caz.

Martor: „Cine avea nevoie de o fatã, trebuia sã ia legãtura cu Topalã”!

Prin Husi, un oras de altfel, linistit, care, cel putin pânã acum, s-a tinut departe de astfel de cazuri, se pare cã stia de mai multã vreme faptul cã Topalã Lucian Andrei avea reputatia de… proxenet! Individul chiar se lãuda cu asta! Cel mai probabil, asa au intrat pe fir si oamenii legi. „Cred cã e de aproape un an, totul. Sunt câteva luni bune de când stiut eu cã, dacã aveai nevoie de o fatã, trebuia sã iei legãtura cu Topalã. Se stia prin toate barurile, peste tot, treaba asta. Nu mai era un secret. Cine avea nevoie, îl suna, se întelegea si îi trimitea o fatã. Stiu cã el era cel care lua banii.Fetele erau necãjite, le stiu pe toate. A bãgat frica în ele si ele, fãrã minte, fãcea ce zicea el”, a declarat unul din martori. De asemenea, se spune cã Topalã a fãcut bani frumosi de pe urma fetelor, de pe urma cãrora încasa de la câteva zeci, la câteva sute de lei, pe zi. În prezent, Topalã Lucian Andrei este acuzat de trafic de minori în formã continuatã, infractiune pedepsitã cu închisoare de la 7 la 18 ani. Instanta a admis propunerea de arestare preventivã pentru 29 de zile, însã individul a avut drept de recurs, în termen de 24 de ore. Asearã, a si uzat de acest drept, însã, la cât de consistente sunt probele prezentate de anchetatori, este greu de crezut cã va iesi prea curând de dupã gratii.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.