Copreşedintele ARD Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, miercuri, că transportul feroviar din România se află în pericol de a fi întrerupt dacă până săptămâna viitoare Guvernul nu dispune scoaterea a 25.000 de tone de carburanţi din rezerva de stat pentru a face sistemul să funcţioneze.
„Transportul feroviar din România, fie că e vorba de transportul de mărfuri, fie că e vorba de transportul de persoane, se află în momentul acesta într-un pericol foarte grav, de a fi întrerupt. Altfel spus, dacă până săptămâna viitoare Guvernul nu dispune scoaterea a 25.000 de tone de carburanţi din rezerva de stat cu titlul de împrumut pentru a face sistemul feroviar să funcţioneze, niciun român nu mai are de ce să se suie în tren, pentru că nu vor mai merge, pur şi simplu”, a spus Ungureanu, într-o conferinţă de presă.
El s-a arătat nemulţumit de faptul că licitaţiile pentru carburant organizate de Bursa Română de Mărfuri au rămas fără niciun rezultat şi a criticat Guvernul că nu a făcut nimic în acest sens în ultimele şase luni.
MEDIAFAX.ro