Nevoile te poartã pe unde nu ti-e voia si te învatã ce nu gândesti!
REPORTAJ Deunãzi, drumurile ne-au dus, din întâmplare, la iesirea din oras, într-un atelier de fierãrie. Într-o cãldurã ciudatã cu iz de gaz ars si fier, am schimbat câteva vorbe cu Gabriel Besleagã printre ciocãnituri sacadate într-o bucatã de fier. A fost una din acele întâlniri surprinzãtoare în care dai nas în nas cu o normalitate de soiul aceleia pe care astãzi, printre oameni, nu o întâlnesti prea des.
Mesterul Gabriel Besleagã este unul dintre acei oameni pe care din ce în ce mai rar îi gãsesti, este materializarea expresiei „nevoia te poartã pe unde nu ti-e voia si te învatã ce nu gândesti!”. Este unul din acei oameni care a reusit sã goneascã criza, acea vidmã care a îngrozit rând pe rând tot românul de rând, în cel mai simplu mod – muncind. În genere, fierarii se împart în trei categorii: fierarul clasic, acela pe care cu vreme în urmã îl regãseai în Fierãria lui Iocan, potcovarul si cel asemeni lui Gabriel Besleagã care dã fierului viatã, pe lângã utilitate si frumos, cel care se ocupã de artizanat si de decor. Când intri în atelier, primul lucru care îti atrage atentia chiar de la intrare este podeaua: vezi peste tot schitate în cretã flori, frunze, scheme, mãsurãtori. „Totul începe cu o idee, pe care o schitez, fac mãsurãtori, calculez, tot obiectul se construieste întâi în desen, aici, jos, pe podea. Apoi fierul intrã-n foc si, ciocan dupã ciocan, barele se transformã în piesele pe care mi le doresc.”, a explicat fierarul. Munca cu fierul e grea, metalul e teapãn, se lasã greu, o zi de lucru normalã începe la 6.00 si se încheie mult dupã apusul soarelui. L-am întrebat dacã îsi aminteste cum îsi imagina el viitorul în urmã cu 15-20 de ani si cu zâmbetul pe buze ne-a recunoscut cã nicidecum în tinerete nu se vedea muncind la fierãrie. „N-am avut nicio treabã cu fierãria, cu fierul, cu sudura, dar nevoia m-a adus aici, dar nu are de ce sã-mi parã rãu. Chiar dacã nici prin gând nu mi-ar fi trecut, astãzi muncesc eu cu mâna mea, pentru mine, dar toate au plecat de la nevoie.” ,ne-a mãrturisit Gabriel. Ca multi vasluieni, Gabriel Besleagã a avut parte de o recalificare la locul de muncã, fortatã, asa s-a deprins cu mestesugul fierului. Mânat de probleme financiare, omul s-a vãzut silit în ‘94 sã ia calea strãinãtãtii, si-a gãsit un loc de muncã în Cipru, într-un loc asemãnãtor cu cel în care munceste astãzi. „De învãtat, am învãtat meseria în Cipru, unde am muncit ca tot românul pentru un trai mai bun, habar nu aveam sã fac nimic, am învãtat de la zero, pentru cã asa era sitiatia. Vremea a trecut, iar prin 2000 cu ce-am agonisit m-am întors si am încercat sã mã descurc acasã”. Treburile i-au mers când mai rãu, când mai bine, pânã criza financiarã si-a fãcut simtitã prezenta si la el, iar scãparea si-a gãsit-o în fier.
” A venit vremea când a trebuit sã o iau iar de la capãt”
Gabriel Besleagã spune cã este unul dintre acei oameni care a muncit mereu, dar recunoaste cã, de când si-a încropit atelierul, si-a dat seama cã dacã-ti dai interesul, ai de muncã si zi si noapte. „A venit vremea când a trebuit sã o iau din nou de la capãt, mi-am pus problema cã trebuie sã fac ceva, m-am tot gândit si, din una în alta, din ce aveam pe lângã casã, din ce-am mai cãpãtat, din ce-am mai cumpãrat, am improvizat un atelier si-am început sã lucrez cu fier”. Gabriel ne spune cu zâmbetul pe buze cã, pânã nu demult, a lucrat si el la un cuptor din ãla de cãrãmidã, cu lemne, în spatele casei „din ãla de care dupã o zi de muncã de la funingine ti se mai vãd doar ochii si dintii”, dar cã a reusit sã facã un efort sã-si achizitioneze unul pe gaz. Pentru cã în rest nu si-a permis sã investeascã din punct de vedere material prea mult, a plusat doar la capitolul timp si efort.
„Nu muncesc ca sã mã îmbogãtesc”
Gabriel se fereste sã-si defineascã activitatea ca pe o afacere, nu stie sã facã afaceri, ci doar sã munceascã. „Nu m-am apucat de treaba asta ca sã fac bani, ci din nevoie. Nu muncesc ca sã mã îmbogãtesc, muncesc ca sã-mi permit un trai decent. Eu nu mã pricep la afaceri, dar cei pentru care am lucrat au apreciat lucrul meu si asta mi-a permis sã mã descurc financiar atunci când a fost greu.”, ne-a spus Gabriel. Din ceea ce face, mesterul nu a ajuns sã se procopseascã, nici nu asteaptã acest lucru pentru cã e convins cã din muncã cinstitã nu ajungi sã huzuresti, dar nici nu ajungi sã te strângã nevoile cu usa.
