spot_img
spot_img
1.8 C
Vaslui
26-dec.-2024

„Chimistii” huseni au sãrbãtorit împlinirea a 62 de ani de la înfiintarea unitãtii! (foto)

- Advertisement -

FESTIV Zile de sãrbãtoare pentru ostasii huseni, apartinând Batalionului 202 Apãrare CBRN! Unitatea a împlinit 62 de ani de la înfiintare, iar momentul a adus emotie atât militarilor, cât si civililor, care au participat la ceremonie. Traditia a fost respectatã întru totul: s-au rostit alocutiuni sensibile, un Te Deum a impresionat adunarea, iar, în final, musafirii au fost serviti cu o ostãseascã fasole cu ciolan. S-a încins chiar si o horã frumoasã, asa cum stã bine, la vreme de sãrbãtoare!

Discreti, disciplinati si întotdeauna de ajutor, militarii Batalionului 202 Apãrare CBRN fac cinste urbei dintre vii, de peste 60 de ani, de când s-a înfiintat unitatea „de chimie” de la Husi! Ori de câte ori este nevoie de ei, sunt acolo! La toate evenimentele locale, cu încãrcãturã sentimentalã, îi poti vedea de fiecare datã, întruchipând pentru privitori, fie imaginea eroilor care s-au jertfit, demult, pentru tarã, fie a ostasului de astãzi, mereu prezent la datorie! Întotdeauna discreti, „chimistii” huseni, dupã cum li se mai spune, dau, prin existenta lor, un necesar sentiment de sigurantã. Chiar dacã, o datã la cinci ani, festivitãtile aniversare sunt cu mai mult fast, nici sãrbãtoarea din acest an, desi mai restrânsã, nu a fost cu nimic mai prejos. În cadrul Te Deum-ului, sustinut de protopopul de Husi, pr. Marius Antohi, s-a cinstit memoria ostasilor care au activat în aceastã unitate, decedati acum, creându-se o emotie aparte fatã de amintirea lor. Au participat prefectul ing. Radu Renga, subprefectul Andrei Puicã, cadre militare în rezervã si retragere din Husi, Vaslui si Bucuresti, invitati din partea autoritãtilor locale, ai Politiei municipiului Husi, ai Politiei de Frontierã Vaslui, precum si civili. S-au rostit câteva discursuri, însã cuvântarea cea mai emotionantã a fost a comandantului unitãtii, locotenent colonelul Adrian Vasile Perdun. În vârstã de 43 de ani, dar cu o bogatã experintã profesionalã, acesta fost învestit în functie de curând, pe 16 iunie 2012. S-a declarat mândru sã conducã aceastã unitate, cu oameni devotati menirii lor de ostasi români.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.