În exclusivitate pentru cititorii Vremea Noua
INTERVIU… Spectatorii din Vaslui sunt primii care, începând cu 21 septembrie, vor putea vedea “Dupã dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu. La Vaslui, filmul va rula zilnic, între 21 si 27 septembrie, de la orele 17.15 si 20.00, la cinematograful EuroCinema Silver Mall din localitate, cu exceptia primei zile când va fi de la ora 19.00. Lungmetrajul “Dupã dealuri”, regizat de Cristian Mungiu, câstigãtor a numeroase premii internationale, printre care si douã premii obtinute la Festivalul International de la Cannes, a fost realizat dupã cãrtile Tatianei Niculescu Bran, cãrti inspirate din cazul Tanacu. Cu ocazia avanpremierei de la Vaslui, regizorul Cristian Mungiu ne-a acordat un interviu.
Rep: Alegerea Vasluiului pentru proiectia în avanpremierã a filmului “Dupã dealuri” are legaturã cu faptul cã romanele Tatianei Niculescu Bran au fost inspirate din fapte reale petrecute în aceastã zonã?
Cristian Mungiu: Da. Am considerat cã cel mai potrivit loc pentru avanpremierã este unul legat de regiunea în care a avut loc incidentul real – documentat de doamna Bran în romanele sale non-fictionale, din care filmul este inspirat. Filmul, spre deosebire de cãrti, nu îsi propune si nu relateazã întâmplarea din 2005, ci fictionalizeazã – dar faptul cã actiunea se petrece în zona Moldovei de mijloc a fost pãstrat.
Rep: Românii sunt un popor credincios, iar subiectul filmului este unul controversat. Vã asteptati la reactii negative din partea spectatorilor extrem de religiosi sau a reprezentantilor Bisericii?
Cristian Mungiu: Asteptati sã vedeti filmul, momentan vã bazati aprecierile, pe prezumtia dumneavoastrã despre film. “Dupã dealuri” nu judecã si nu condamnã în sine pe nimeni, nici pe religiosi, nici pe atei – filmul spune o poveste dramaticã, vorbeste despre dragoste si despre ce fac oamenii în numele dragostei, dar si despre indiferenta societãtii de azi si despre nevoia de a lua, fiecare dintre noi, decizii dupã propria nostrã constiintã. Nu stiu dacã românii sunt asa de credinciosi pe cât pretind – sã fii credincios însemnã si sã-ti fi însusit si sã aplici învãtãturile mai profunde ale crestinismului si ortodoxiei – nu doar sã-ti faci cruce când treci pe lânga bisericã.
“Filmul este o pledoarie pentru tolerantã”
Rep: Care este scopul filmului, mesajul pe care ati dorit sã îl transmiteti prin intermediul lui?
Cristian Mungiu: Nu fac filme ca sã transmitã mesaje – singurul scop al cinema-ului este sã povesteascã, si eu povestesc. Sigur, sper ca spectatorii sã mediteze la anumite aspecte puse în luminã de povestile pe care le aduc pe ecran, iar „Dupã dealuri” îi indeamnã pe cei care îl vãd sã mediteze la raporturile dintre credintã, religie, bisericã si superstitii. Totodatã, filmul poate fi vãzut, dacã vreti, si ca o pledoarie pentru tolerantã si pentru rãspundere personalã: sã nu-i judecãm pe cei care au altã pãrere decât noi fãrã sã îi ascultãm si sã-i întelegem mai întâi, dar totodatã sã hotãrâm întodeauna noi însine dupã propria noastrã constiintã.
Rep: “Dupã dealuri” este dedicat publicului larg sau se adreseazã unui public educat, elitist? În acest context, credeti ca cinefilii vor fi mai receptivi gratie premiilor obtinute?
Cristian Mungiu: Eu fac filme pentru public si tot ce povestesc în „Dupã dealuri” este perfect inteligibil de cãtre oricine – nu-ti trebuie nici studii si nici nu trebuie sã fii vreun cinefil pasionat ca sã poti urmãri filmul si ca sã iti faci o pãrere vâzându-l despre cine a gresit – dacã a gresit cineva – si care este eventual raportul tãu personal cu credinta. Dar nu este un film cu urmãriri, împuscãturi si urmãri. În locurile din România în care nu mai existã cinematografe sau proiectiile sunt sporadice, aproape orice film poate fi considerat elitist, pur si simplu pentru cã oamenii si-au pierdut obisnuinta sã stea concentrati într-un scaun douã ore la cinema sã urmareascã o poveste. Cinema-ul e pentru cei care au rãbdare – pentru cei care vor sã zapeze, sã mãnânce si sã vorbeascã la telefon în timpul filmului, s-a inventat televiziunea.
Urmeazã avanpremiera, la Vaslui
Rep: Dupã succesul international de care s-a bucurat filmul, cât de important mai este pentru dumneavoastrã publicul român?
Cristian Mungiu: Orice film de pe lumea asta este destinat în principal celor care vorbesc limba filmului respectiv, iar „Dupã dealuri” nu face exceptie. Filmul vorbeste de religiosi ortodocsi, de un context si o situatie pe care nimeni nu le poate întelege si judeca mai bine decât un spectator român – si as fi cel mai încântat ca românii sã fie cei mai interesati spectatori ai filmelor mele. Din pãcate, însã, pânã acum nu s-a întâmplat asa – filmele mele trezesc mai mult interes în toate tãrile unde obiceiul vizionãrii filmelor la cinema nu a fost curmat brusc, ca în România, de disparitia sãlilor si de expansiunea agresivã a televiziunilor dupã un comunism în care avuseserãm un singur post. Pânã si premiile luate de film sunt privite cu mult mai mare respect în alte tãri decât în România – desi acestea aduc un beneficiu de imagine si tãrii, nu doar mie.
Rep: Ati sperat ca si aceastã productie sã se bucure de o primire atât de bunã din partea criticilor internationali în special dupã succesul înregistrat în 2007 cu “4 luni, 3 sãptãmâni si 2 zile”?
Cristian Mungiu: Am sperat, dar în acelasi timp am stiut cã este foarte greu sã faci urmãtorul film dupã unul care a fost foarte bine primit – cum a fost cazul cu „4 luni, 3 sãptãmâni si 2 zile. “Dupã dealuri” a fost primit mai bine decât mã asteptam, a ajuns din nou în competitie la Cannes, a fost premiat si selectionat într-o grãmadã de festivaluri importante, fiind cumpãrat si urmând sã fie distribuit în foarte multe tãri. Rãmâne de vãzut dacã toate reusitele astea sunt de naturã sã trezeascã si interesul spectatorilor români – eu tot ce mai pot face este sã gãsesc cãi de a face proiectii chiar si acolo unde de obicei nu se mai prezintã filme. Mai departe este optiunea lor.
