Scandal monstru în nordul judetului
NERVI… Sedinta CL Cozmesti de ieri s-a transformat într-un adevãrat circ. Motivul a fost retragerea sprijinului politic unui consilier UNPR, retragere aprig contestatã de consilierii USL, proaspetii aliati ai acestui partid, consilieri în frunte cu fostul primar Aporcãritei, dar si de Valentin Mormin, un fel de “Gicã Contra”. Dat fiind cã, conform legii, Tãnase Vasile nu a fost invalidat din functia de consilier, toate hotãrârile de consiliu local ulterioare pânã la reglementarea situatiei sunt nule, astfel încât sedinta de ieri a luat sfârsit dupã primul punct. Mai rãmâne de consemnat doar atitudinea fostului primar Aporcãritei, care se pare cã a uitat cã nu mai este edilul comunei, încercând sã conducã ca pe vremea când era el primar, jignind pe toti cei prezenti la sedintã.
Legal, hotãrârea de invalidare a consilierului Tãnase Vasile, din partea UNPR trebuia sã fie doar un act de luare la cunostintã din partea celorlalti consilieri, urmând ca acesta sã fie înlocuit de urmãtorul candidat eligibil pe lista partidului respectiv. În premierã, atât comisia juridicã, a consiliului local Cozmesti, condus de consilierii Aporcãritei si Mormin, cât si grupul parlamentar USL, influentati de aceeasi consilieri, au dorit lãmuriri suplimentare nu doar asupra motivului pentru care Tãnase a fost exclus din partid, dar si în ceea ce priveste candidatul eligibil, Cãtãlin Vasile Sahaidac, situat pe a sasea pozitie la alegerile locale. Degeaba li s-a explicat, atât în expunerea de motive a propunerii de hotãrâre, cât si din partea secretarei primãriei sau a reprezentantului Institutiei Prefectului Judetului Vaslui, jurist Monica Petrea, cã, în fapt, acesta este un lucru strict procedural, conform legii, si cã nimeni, nici mãcar justitia, nu poate cere lãmuriri cu privire la “bucãtãria” partidelor politice. “Câtã vreme existã o adresã din partea conducerii judetene a UNPR cu privire la excluderea din partid a lui Tãnase Vasile, conform legii, acesta din urmã îsi pierde calitatea de consilier local, urmând a fi validat urmãtorul candidat eligibil pe listã, indiferent de pozitia ocupatã.”, a explicat Monica Petre, juristul prefecturii Vaslui, prezent la sedintã în calitate de observator.
Uite cine vorbeste la Cozmesti!
În schimb, atât fostul primar Aporcãritei, actualmente doar consilier local, cât si consilierul Mormin, s-au întrecut în jigniri la adresa nu doar a consilierilor “din opozitie”, sau la adresa primarului Hristache Sima, dar si la adresa secretarei primãriei, Mihaela Dragomir, sau a reprezentantei prefecturii. Culmea este cã cele mai multe acuze aduse chiar persoanelor care trebuie sã cunoascã cel mai bine legile administratiei publice locale au fost de … necunoastere ale legii, cei doi sustinând sus si tare cã: “Suntem consilieri locali, si noi hotãrâm ce trebuie fãcut. Vrem sã vedem justificarea partidului (UNPR) cu privire la excluderea lui Tãnase, dar si motivul pentru care Cãtãlin Vasile Sahaidac, de pe pozitia a 6-a, a fost nominalizat ca si consilier.” Nu au ținut cont de faptul cã legea este foarte clarã: în cazul în care, din anumite motive, inclusiv retragerea sprijinului politic unui ales local, acesta nu-si mai poate exercita atributiile, sarcina CL este de luare la cunostintã asupra acestui fapt, invalidarea persoanei în cauzã din functia de consilier si validarea urmãtorului candidat eligibil de pe lista de alegeri a partidului politic respectiv.
Gicã-Contra sau consilierul Mormin
“Vreau sã primim lãmuriri de la partid cu privire la motivele pentru care a fost exclus Tãnase, cine a votat acest lucru, etc. Nici când erau comunistii la putere nu erau schimbati asa oamenii! Nu sunt de acord cu proiectul de hotãrâre (privind invalidarea consilierului UNPR), pentru cã nu poti exclude asa din partid un om care a muncit în campania de alegeri”, este declaratia stupefiantã a unui consilier care are o vechime în aceastã demnitate de peste 16 ani si care se vrea un mare apãrãtor al legilor, respectiv Mormin Vasile, un fel de “Gicã-Contra” al comunei Cozmesti. De fapt, conform spuselor celorlalti consilieri, dar si a localnicilor, nu existã hotãrâre la care consilierul Mormin sã nu se opunã sau sã vinã cu un punct de vedere original. De altfel, tot circul privind invalidarea consilierului UNPR a pornit încã din comisii, fiind pentru poate prima datã de dupã Revolutie când o comisie “juridicã” dã un aviz nefavorabil unei cereri perfect în acord cu legile. De fapt, totul se rezumã la lupta pentru putere la conducere în Cozmesti, dat fiind componenta consiliului: 5 consilieri USL, 4 PRM, 1 PDL, si consilierul UNPR-ist, care poate aduce majoritatea în CL, acesta fiind si motivul pentru care Aporcãritei, Mormin si restul USL-istilor nu concep sã-l schimbe pe Vasile Tãnase! În loc ca, la mai bine de douã luni dupã alegerile locale, noua conducere sã ia hotãrâri spre binele comunitãtii, luptele interne pentru putere, mai ales din partea fostului primar Aporcãritei, acelasi care are dosar penal pentru felul în care a administrat fondurile comunei si cele europene, fac ca la acest moment comuna Cozmesti sã fie singura din judetul Vaslui care nu are viceprimar!
În loc de concluzii
Dat fiind faptul cã invalidarea mandatului de consilier a lui Vasile Tãnase a ajuns în impas, votul fiind de 5 la 5, si, pentru cã nu s-a respectat legislatia în vigoare privind statutul alesilor locali, orice hotãrâre a CL Cozmesti este nulã de drept, asa cum a atentionat si Monica Petrea, juristul prefecturii, prezentã la sedintã. Cu toate acestea, Vasile Aporcãritei a încercat sã continue lucrãrile ordinii de zi, cel putin pentru adoptarea regulamentului de organizare a CL, fãrã succes. În primã fazã, primarul Hristache Sima a anuntat retragerea de pe ordinea de zi a proiectelor de hotãrâri initiate de el, apoi consilierii PRM si cel de la PRM s-au retras din sedintã. Chiar si în aceste conditii, fostul primar a încercat sã impunã adoptarea regulamentului de organizare a CL, probabil cu adãugirile fãcute de el, dar a fost trãdat de proprii consilieri de la USL, care, la rândul lor, au pãrãsit sala de sedinte.
Îi dã în judecatã pe consilieri
“Îmi rezerv dreptul de a da în judecatã pe consilierii care au împiedicat luarea de hotãrâri în cadrul CL Cozmesti, în special pe Vasile Aporcãritei si Valentin Mormin, pentru cã astfel, doar din cauza unor rãzbunãri politice, sau din necunoasterea legilor, nu ne putem desfãsura activitatea. Pentru comuna Cozmesti urmeazã o perioadã de grele încercãri, dat fiind apropierea sezonului rece, cât în ceea ce priveste rectificarea bugetarã dar, din cauza celor douã persoane, care se opun cu obstinentã, depãsind cadrul legal, la orice hotãrâre, nu ne putem face treaba. Mã gândesc foarte serios ca urmãtoarele sedinte de consiliu sã le tinem, fiecare, în câte un sat component al comunei, si sã invit toti cetãtenii, doar pentru a vedea felul în care se comportã alesii lor.”, a declarat Hristache Sima, primarul comunei Cozmesti.