spot_img
spot_img
2 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

Patru maşini şi 20.000 de pachete de ţigări, confiscate dintr-un „cuib” al contrabandiştilor

- Advertisement -

Un grup de contrabandişti de ţigări a primit o grea lovitură în satul Iedu, comuna Cârlibaba, dintr-o locaţie despre care poliţişti aveau date că este folosită ca depozit intermediar, fiind confiscate patru autoturisme şi în jur de 20.000 de pachete de ţigări. Miercuri, în jurul orei 16.30, agenţii Postului de Poliţie Cârlibaba au reperat în trafic două autoturisme înmatriculate în străinătate, care se deplasau pe DC 68 Cârlibaba – Izvoarele Sucevei. Urmăriţi de poliţie, cei doi şoferi au gonit câţiva kilometri, până într-o zonă izolată, unde şi-au abandonat maşinile în curtea unei gospodării părăsite. Echipa operativă de la Poliţia municipiului Vatra Dornei chemată în sprijin a reuşit să identifice cele două maşini, un Audi A6 şi un Volvo, în curtea aparţinând lui Ştefan Coubiş, localnic. În zonă, la câteva sute de metri distanţă, au mai fost găsite încă două maşini abandonate, respectiv un VW Golf 3 şi un Mitsubishi Pajero. Mergând după urmele celor două maşini, în apropiere, poliţiştii au ajuns la locuinţa lui Ioan Bursuc, aici fiind identificate şase baxuri cu 50 de cartuşe de ţigări contrabandă.

Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava „cele patru autovehicule au fost indisponibilizate la sediul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei, iar cantitatea de 20.000 pachete ţigări, în valoare de 200.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării”.

Surse judiciare au precizat că existau de mai multă vreme informaţii despre transporturi de ţigări de contrabandă în zona unde au fost găsite maşinile, o zonă înaltă şi izolată din satul Iedu. Conform informaţiilor poliţiştilor, aici era un depozit intermediar, de unde ţigările erau preluate pentru diferite rute. Contrabandiştii se întâlneau într-un punct înalt, bine ales, de unde putea observa cu uşurinţă întreaga zonă.

Ancheta poliţiei continuă, mai mulţi indivizi suspecţi reuşind să dispară din zonă înainte de sosirea poliţiei.

Alte aproape 10.000 de pachete de ţigări, găsite într-o casă nelocuită, la Straja

Tot în cursul zilei de miercuri, în jurul orei 13.00, şi poliţiştii de la Secţia Rurală Vicovu de Jos au făcut o importantă captură de ţigări de contrabandă, pe raza comunei Straja, tot într-o zonă izolată, aflată la mai puţin de un kilometru de frontiera de stat cu Ucraina. Dintr-o casă al cărei proprietar este plecat în străinătate, poliţiştii au ridicat 9.860 de pachete de ţigări, marca Doina, care, rezultă din ancheta poliţiei, fuseseră ascunse acolo de un vecin, Ilie Cotos, în vârstă de 64 de ani

Mergând pe fir, poliţiştii au stabilit că în această faptă de contrabandă sunt implicaţi cel puţin trei indivizi. Este vorba de Ilie Cotos, dar şi de Teodor Mironescu, în vârstă de 21 de ani, şi Dumitru Mironescu, în vârstă de 41 de ani, ambii din Vicovu de Sus, împotriva cărora s-a început urmărirea penală pentru comiterea infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă, violare de domiciliu şi trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Şi în acest caz ancheta poliţiei continuă, mai existând şi alţi suspecţi de comiterea faptei.

www.monitorulsv.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.