spot_img
spot_img
0.8 C
Vaslui
12-dec.-2024

De bucurie cã s-au revãzut…au ajuns la spital

- Advertisement -

HILAR…Situatie tragicomicã la Râsesti, acolo unde doi tineri, de bucurie cã s-au revãzut dupã o lungã periodã de timp, s-au îmbrãtisat pânã au cãzut de pe balustrada localului în care se aflau. În urma cãzãturii de la o distantã de peste trei metri, ambii au ajuns la spital, însã pentru unul dintre acestia s-a luat decizia transferãrii la Iasi pentru investigatii suplimentare întrucât, în urma impactului cu solul, si-a fracturat osul frontal.

Revedere cu nãbãdãi pentru doi buni prieteni din Râsesti. Întâlnirea acestora a fost atât de pasionantã încât îndelungata îmbrãtisare i-a dus pe patul de spital. Este vorba despre Valentin Cotae, în vârstã de 22 de ani si Daniel Mistreanu, în vârstã de 25 de ani. Primul dintre ei venise acasã dupã mai multe luni petrecute în strãinãtate, iar cel de-al doilea, care lucreza la Brasov, venise în concediu. Întâlnirea lor a avut loc la barul din sat, aflat la etajul unu al imobilului. Au urmat clipe de tandrete, care s-au lãsat cu îmbratisãri si gesturi specifice unor tineri care se revãd dupã multã vreme. Însã momentul de entuziasm se putea transforma într-o tragedie. În momentul îmbrãtisãrii, cei doi tineri s-au dezechilibrat si au cãzut de pe terasa barului, care avea o balustradã de mai putin de un metru. Distanta de aproximativ trei metri si jumãtate de la care au cãzut, a provocat rãni serioase tinerilor. Astfel, la fata locului s-a deplasat o masinã a politiei pentru a efectua cercetãri, precum si o ambulantã. „În ziua de marti, 21 mai, la ora 22.42, am primit un apel la 112, în urma cãruia am fost sesizati cu privire la faptul cã douã persoane au cãzut de pe terasa unui bar din localitatea Râsesti. Politistii care s-au deplasat la fata locului au constatat, în urma cercetãrilor efectuate, cã dezechilibrarea celor doi bãrbati nu s-a datorat unui conflict fizic, ci unui moment de neatentie”, a declarat Mihaela Straub, purtãtor de cuvânt al IPJ Vaslui. Tinerii au fost transportati la Spitalul Municipal din Husi pentru a li se acorda îngrijiri medicale. „Cei doi tineri au fost adusi la spital în jurul orelor 11.15. Unul dintre acestia a prezentat contuzii minore si a rãmas peste noapte internat, iar astãzi (ieri n.r.) s-a decis externarea lui. Celãlalt tânãr a ajuns într-o stare mai gravã, fiind diagnosticat cu traumatism cranio- cerebral si fracturã de os frontal, motiv pentru care s-a luat decizia transferãrii la Clinica de Neurochirurgie din Iasi”, au declarat reprezentantii Spitalului „Dimitrie Castroian” din Husi. Cel mai sifonat din acest nefericit eveniment a iesit tânãrul Daniel Mistreanu, care va rãmâne internat si în urmãtoarele zile pentru investigatii suplimentare.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.